Sibiu Goes STEAM și SIBIUL de POVESTE sunt cele 2 proiecte care iau startul la Maratonul Sibiului 2017 pentru integrarea în comunitate a copiilor din sistemul de protecție. Științescu Hub și Asociația de Poveste în colaborare cu DGASPC Sibiu își propun să realizeze ateliere nonformale și practice gratuite copiilor din sistemul de protecție socială.

            „Instituția noastră beneficiază și în acest an de atenția unor tineri inimosi și determinați care prin proiectele lor <de poveste> și <științifice> vor aduce un plus de valoare și bucurie în viața copiilor instituționalizați, iar atunci când viata ți-a oferit multe și simți că poți dărui la rându-ți altora mai puțin norocoși, înseamnă că ești Omul de care avem nevoie! Mulțumesc copiilor care aleargă pentru susținerea acestor proiecte, colegilor noștri, tuturor celor care sunt Oameni Buni ai comunității sibiene!” a declarat doamna Laura Camelia Vîlsan, director general DGASPC Sibiu.

Științescu Hub își propune să contribuie atât la schimbarea percepției copiilor și tinerilor asupra științelor, cât și la optimizarea modului de utilizare a tehnologiei. Cunoștințele teoretice de la școală vor putea fi înțelese la nivel profund, prin experimentele și aplicațiile de la hub, iar fizica, chimia sau robotica nu vor mai fi doar niște noțiuni abstracte, imposibil de înțeles.

În plus, 64 de copii cu potențial mare pentru performanță din sistemul social de protecție, care provin atât din centrele de plasament Orlat, Agârbiciu, Mediaș, Sibiu, cât și din asistența maternală vor beneficia de un mediu stimulant pentru a-și dezvolta acest potențial în cadrul celor 8 ateliere gratuite. Împreună, putem să colorăm diferit viitorul acestor copii, să le oferim un cadru în care să-și poată descoperi pasiunile, să poată evolua și în domenii precum științele și tehnologia.

Foarte aproape de noi, in centrele de plasament, sunt peste 300 de copii pentru care susținerea noastră, a tuturor, este esențiala. Sentimentul de apartenență este aproape inexistent în ceea ce ii privește, iar noi ne propunem să devenim responsabili, să fim o comunitate care formează caractere, insuflă valori și răspunde nevoilor de securitate. În acest sens, Asociația de Poveste va desfășura un festival de integritate socială în cadrul căruia, prin realizarea a 12 ateliere de lucru în echipă, dorește să creeze relații de prietenie între copiii din comunitate și cei din centrele de plasament. Toate acestea vor contribui la dezvoltarea empatiei, a imaginii de sine și la schimbarea perspectivei asupra vieții.

            „Am învățat că doar ÎMPREUNĂ putem SALVA  COMUNITATEA. Fiind manageri de caz pentru copiii din centrele aflate în structura DGASPC Sibiu, considerăm că, în primul rând, noi trebuie să fim modele pentru cei din jur. Haideți să fim cu toții „Sibiul de Poveste” în Piața Mare, sâmbătă, 27 mai, și să ne susținem inițiativa și proiectul”, au declarat Ioana Daniela Ganță și Anca Mioara Ivănuș, angajate ale Serviciul de Evaluare Complexa Copii din cadrul DGASPC Sibiu.          

La Maratonul Sibiului 2017, alături de angajații DGASPC Sibiu, vor alerga și vor susține cele 2 proiecte un număr de 35 de copii din centrele de plasament Agârbiciu, Orlat, Gulliver, Sf. Andrei Mediaș.

“Mă numesc Savu Tabita şi am vârsta de 13 ani. Ceea ce m-a motivat să particip la Maratonul Internaţional Sibiu au fost cauzele de caritate şi menţinerea unui organism sănătos. Am acceptat provocarea la categoria copiilor cu vârstă cuprinsă între 13 şi 16 ani. Susţin copiii din centrele de plasament pentru integrarea acestora în comunitatea „Sibiului de Poveste”. Maratonul Internaţional Sibiu este ocazia perfectă de a face faţă provocărilor. Din prima zi de antrenament (1-2 ore) am vrut să renunţ deoarece nu credeam că pot face faţă efortului, însă m-am motivat să-mi depăşesc limitele şi am continuat. Astăzi sunt bucuroasă şi mândră că la acel moment nu am renunţat şi aştept cu nerăbdare următoarele antrenamente. Îmi doresc ca acest maraton să reprezinte o experienţă unică, care să-mi ofere lecţia de a nu renunţa niciodată în faţa provocărilor.”

„Sunt fericit că exista oameni cu suflet mare, care se gândesc și la copiii din centrele de plasament, copii care au nevoie de afecțiune, de imbrățișări, iar activitățile pe care le desfășurăm împreună cu voluntarii ne motivează oferindu-ne încredere în tot ceea ce facem. Mă bucur că pot participa alături de colegii mei din Centrul de Plasament Orlat la Cursa Copiilor”-  Laurențiu Pasu, 12 ani, CP Orlat

„Particip la Maratonul Sibiului 2017 – Cursele Copiilor deoarece îmi plac provocările. Sunt mândru că am avut șansa să fiu educat și crescut de oamenii minunați din centru. Mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine, mă susțin și mă ajută zi de zi.” - Grecu George, 11ani, CP Agârbiciu

            Nu uita cât de puțin îi trebuie unui copil să fie fericit, fii eroul lui!

            Pe 27 mai ne vedem în Piața Mare la Maraton!