Având în vedere dispoziția metodologică nr.1372/Cabinet/23.01.2020 emisă de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități , Copii și Adopții, prin care se solicită DGASPC luarea în regim de urgență a unor măsuri în ceea ce privește crearea unor adrese de e-mail dedicate până la data de 31.01.2020, afișarea adreselor de e-mail pe pagina oficială a instituției , în loc vizibil,  primirea , după crearea adreselor,  a cererilor-tip , însoțite de documentele necesare, privind încadrarea în grad de handicap a persoanei adulte cu dizabilități, în format electronic, prin prezenta, vă aducem la cunoștință faptul că, persoanele adulte cu dizabilități pot transmite documentele în vederea încadrării în grad de handicap în format electronic, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Menționăm de asemenea faptul că, documentele în original  se prezintă specialistilor SECPAH în momentul prezentării beneficiarilor la evaluare .

Pentru informații suplimentare cu privire la documentele necesare în vederea încadrării în grad de handicap vă rugăm să accesați secțiunea  persoane adulte cu dizabilitati/incadrare-in-grad-de-handicap/acte-necesare-incadrare.

 

PENTRU COPILUL CU DIZABILITĂȚI.

 

Având în vedere dispoziția metodologică emisă de ANDPDCA nr.1372/Cabinet/23.01.2020, cererile tip însoțite de toate documentele necesare evaluării complexe a copilului în vederea încadrării într-un grad de handicap, pot fi trimise pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Menționăm faptul că, în conformitate cu Ordinul 1985/2016 la prezentarea în vederea evaluării complexe a copilului în cadrul Serviciului de evaluare complexă a copilului, vă rugăm să prezentați următoarele documente, în ORIGINAL:

  • Ancheta socială (formular TIP), emisă de SPAS/Primăria de domiciliu și Factorii de mediu în anexă - pentru copiii din familie;
  • Fişa medicală sintetică (formular TIP), emisă de medicul de familie sau medicul curant din unitatea de îngrijiri paliative;
  • Certificatul medical TIP A5 emis de medic specialist din unitate sanitară abilitată de DSP;
  • Fişa de evaluare psihologică (formular TIP), emisă de psiholog atestat în psihologie clinică;
  • Fişa psihopedagogică (formular TIP), emisă de unitatea de învățământ;
  • Scrisoare medicală și documente adiționale, conform tipului de afecțiune (formular TIP), emisă/e de medic specialist. 

Pentru informații suplimentare și formulare tipizate, accesați secțiunea Încadrare în grad de handicap sau la numărul de telefon 0269.213650