Principalele forme de violenţă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul de copii.
Toate formele de violenţă asupra copilului pot fi comise de către părinţi, persoane cunoscute de copil sau străine acestuia, precum şi de alţi copii decât copilul victimă.
Astfel, aceste acte se pot produce atât în familie, cât şi în instituţii publice ori private, adresate copilului şi/sau familiei, precum şi în afara acestora, de exemplu la locul de muncă.

A. ABUZUL

Abuzul reprezintă orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.
Forme ale abuzului:
a) Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulare sau repetate, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc suferinţa copilului în prezent sau în viitor.
b) Abuzul emoţional constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emoţional vine din partea unui adult care se află în relaţie de încredere, răspundere sau putere cu copilul. În mod concret, aceste acte pot fi: umiliri verbale şi non-verbale, intimidări, ameninţări, terorizări, restrângeri ale libertăţii de acţiune, denigrări, acuzaţii nedrepte, discriminări, ridiculizări şi alte atitudini ostile sau de respingere faţă de copil.
Dacă abuzul emoţional este repetitiv şi susţinut, duce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de ex. structura de personalitate, afectele, cogniţiile, adaptarea, percepţia), devenind abuz psihologic, care are consecinţe mai grave decât abuzul emoţional şi pe termen lung asupra dezvoltării copilului.
Copilul care este martor al violenţei în familie suferă indirect un abuz emoţional şi/sau psihologic.
c) Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor dependent şi imatur din punctul de vedere al dezvoltării psiho-sexuale în activităţi sexuale pe care nu este în măsură să le înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psiho-sexuală, activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducţie ori care transgresează tabu-urile sociale legate de rolurile familiale; aceste activităţi includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.

În această categorie pot intra:
1. molestare sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotaţie sexuală, precum şi atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de vârsta copilului;
2. situaţiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale ale unui adult sau ale unui alt copil care se află într-o poziţie de responsabilitate, putere sau în relaţie de încredere cu copilul victimă;
3. atragerea sau obligarea copilului la acţiuni obscene;
4. expunerea la materiale obscene sau i se furnizează astfel de materiale etc.;
5. căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relaţii sexuale (mai ales în comunităţile de romi);
6. mutilarea genitală;
7. hărţuirea sexuală.

B. NEGLIJAREA
Negliarea reprezintă omisiunea voluntară sau involuntară a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijare medicală, neglijare educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme:
1. neglijarea alimentară – privarea de hrană, absenţa mai multor alimente esenţiale pentru creştere, mese neregulate, alimente nepotrivite sau administrate necorespunzător cu vârsta copilului;
2. neglijarea vestimentară – haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici, haine murdare, lipsa hainelor;
3. neglijarea igienei – lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi;
4. neglijarea medicală – absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise de medic, neprezentarea la programe de recuperare;
5. neglijarea educaţională – substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse şi recompense, lipsa de urmărire a progreselor şcolare;
6. neglijarea emoţională – lipsa atenţiei, a contactelor fizice, a semnelor de afecţiune, a cuvintelor de apreciere;
7. părăsirea copilului/abandonul de familie reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

C. EXPLOATAREA COPIILOR
Exploatarea copiilor corespunde definiţiei exploatării unei persoane din Legea nr.678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane (art.2, pct.2), potrivit căreia, prin exploatarea unei persoane se înţelege:
 executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;
 ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
 obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;
 prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispoziţiilor legale;
 efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Forme:
a) Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin intermediul căreia o persoană, de regulă un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig financiar sau o avansare, abuzând de/exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie şi bunăstare fizică şi psihică.
Exemple: prostituţia, turismul sexual, comerţul cu căsătorii (inclusiv prin poştă), pornografia, striptease-ul.
b) Exploatarea copilului prin muncă corespunde definiţiei celor mai grave forme de muncă ale copilului din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor (art.3), ratificată prin Legea nr.203/2000, precum şi în prevederile Convenţiei ILO nr.138 privind vârsta minimă de angajare.

În acord cu prevederile Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) nr.138/1973 şi nr.182/1999, exploatarea copiilor prin muncă acoperă următoarele situaţii:
1. Vârsta copilului este sub vârsta minimă legală pentru angajare în muncă sau munca îl împiedică să frecventeze şcoala în mod regulat sau afectează capacitatea copilului de a învăţa (Convenţia ILO nr.138);
2. Copilul este implicat în munci intolerabile (munca forţată, traficul, prostituţia, pornografia, activităţi ilicite), care sunt cele mai grave şi trebuie eliminate de urgenţă (art.3 lit.a, b si c din Convenţia ILO nr.182);
3. Copilul este implicat în munci periculoase care, prin condiţiile în care se desfăşoară, precum şi prin durata muncii, sunt susceptibile să dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţii copilului (art.3 din Convenţia nr.138 si art.3 alin.d din Convenţia nr.182).

Potrivit HG nr.867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, cele mai grave forme de muncă ale copiilor sunt:
 munci periculoase - toate activităţile din sectoarele formal şi informal, desfăşurate de către copil sau realizate prin implicarea nemijlocită a copilului, care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, dăunează sănătăţii, securităţii, dezvoltării sau moralităţii copiilor, având următoarele caracteristici:
o se desfăşoară în sectoare economice periculoase sau în ocupaţii periculoase în care munca copiilor este interzisă prin lege;
o au o frecvenţă, durată şi/sau intensitate care împiedică frecventarea învăţământului obligatoriu, participarea la programe de orientare sau de formare profesională aprobate de autoritatea competentă sau capacitatea copilului de a beneficia de instruire;
 munci intolerabile - activităţile desfăşurate de către copil sau realizate prin implicarea nemijlocită a copilului, care, prin natura lor sau condiţiile în care se exercită, dăunează sănătăţii, securităţii, dezvoltării sau moralităţii copiilor, şi anume:
o toate formele de sclavie sau practicile similare - vânzarea de sau comerţul cu copii, servitutea pentru datorii şi munca de servitor - precum şi munca forţată sau obligatorie, inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate;
o utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul practicării prostituţiei, producţiei de material pornografic sau de spectacole pornografice;
o utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, mai ales pentru producţia şi traficul de stupefiante, aşa cum le definesc convenţiile internaţionale;

Muncile periculoase pentru copii sunt determinate de următoarele criterii:
 expunerea la riscuri fizice, psihologice sau sexuale;
 efectuarea de activităţi sub pământ, sub apă, la înălţimi periculoase sau în spaţii restrânse;
 efectuarea de activităţi cu maşini, materiale sau instrumente periculoase, care implică manipularea sau transportul unor greutăţi;
 efectuarea de activităţi într-un mediu în care copiii sunt expuşi la acţiunea unor substanţe, agenţi sau proceduri periculoase ori în condiţii de temperatură, umiditate, zgomot sau vibraţii care le-ar prejudicia sănătatea şi în alte condiţii de aceeaşi natură;
 efectuarea de activităţi în condiţii extrem de dificile, pe parcursul mai multor ore sau în timpul nopţii, ori pentru care copilul este reţinut într-un mod nejustificat de către angajator şi în alte condiţii de aceeaşi natură;
 efectuarea de activităţi în locurile cu condiţii deosebite sau speciale de muncă, stabilite potrivit legii;
 expunerea la riscuri de accidentare sau de îmbolnăvire profesională;
 orice formă de muncă care, prin natura acesteia, contravine scopurilor şi măsurilor luate în vederea frecventării obligatorii a unei forme de învăţământ, potrivit legii.
Lista cuprinzând tipurile de munci periculoase pentru copii este prevăzută în anexa la HG nr.867/2009.

D. TRAFICUL DE COPII
Traficul de copii corespunde definiţiei traficului de minori din Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (art.13, pct.1), potrivit căreia „Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori”.
Din punct de vedere operaţional, traficul de copii poate fi definit ca trafic intern atunci când infracţiunea se realizează pe teritoriul naţional şi trafic transfrontalier atunci când infracţiunea se realizează în afara graniţelor ţării (fie copilul este traficat din ţară în străinătate prin acţiuni infracţionale deliberate, fie copilul ajunge în mod legal în străinătate şi este traficat pe teritoriul altor state).

Traficul de copii are întotdeauna ca scop exploatarea, principalele forme ale exploatării fiind:
 exploatarea sexuală,
 exploatarea prin muncă,
 exploatarea pentru comiterea de infracţiuni (de ex. furt, tâlhării),
 adopţia ilegală,
 prelevarea de organe şi ţesuturi.

Exploatarea sexuală în scop comercial (prostituţia şi pornografia infantilă) şi traficul de copii sunt incluse printre cele mai grave forme de exploatare prin muncă (Convenţia ILO nr.182).